Dezertare din Univers- rândurile (I)

Ai avut vreodată senzaţia că eşti prizonier în propria ta viaţă?

Nici măcar făurirea unei lumi proprii nu-ţi va conferi împlinirea de a relua cursul vieţii ignorându-ţi provenienţele. Un certificat îţi va dezlega rapid geneza şi printr-un gând născut la fel ca şi tine- din dezinvoltură, vei fi readus pe pământurile natale fără voia ta.Mă simt confuz într-o lume bolnavă. Un Doctor al lumii nu poate vindeca inima omului, decât după ce acesta îşi va administra o doză de credinţă, la fel cum nici iubirea nu poate fi un medicament compensat, ea însăşi fiind o boală colectivă.
Sfărâm scoarţa Pământului, croind un drum spre Universul personal. În strădania de a fi compatibil cu gândurile mele mi-am pierdut însemnătatea. Când asculţi revolta gândurilor tale, înseamnă că prăpastia nebuniei nu e foarte departe. Nevoia unei noi lumi pentru fiecare s-a amortizat în timp, când sufletul, atrofiat de păcatele trupului, a rămas înţepenit la hotarul inconştienţei.
O împăcare cu lumea a fost pur şi simplu exclusă din clipa în care nucleul Pământului m-a omis, denaturându-mi intenţiile. Din trufia unei stânci supusă eroziunii, nu am acceptat să trăiesc pe margini, la fel cum nici stelele nu coboară pe pământ decât în clipa în care se sting. Pizmuiesc în egală măsură calmitatea râurilor şi incomensurabilul infinitului. Teama de a fi pururi vecin al cerului, prin oricare lumi m-aş preumbla, îmi compromite speranţa deplină de libertate. Dacă lumea ar fi singurul meu duşman, m-aş alia cu cerul şi mi-aş strămuta întreaga fiinţă, atras de splendoarea unui nor.
Va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu